La ce sunt bune probioticele?

Probioticele sunt alimente, aditivi ori suplimente, care conţin populaţii sălbatice sau culturi de microorganisme vii și active, care tranzitează, după ingerare, întreg tubul digestiv, exercitând o acţiune de echilibrare a microflorei, prin colonizarea directă a intestinului gros cu bifidobacterii, lactobacili şi lactococi.

Microorganismele cu proprietăţi probiotice sunt reprezentate de speciile folositoare florei intestinale fiziologice, care au capacitatea de a tranzita tubul digestiv, până în colon unde se instalează, rezistând la acţiunea sucului gastric.

Probioticele nu sunt neapărat medicamente, suplimente sau culturi de laborator aşa cum greşit suntem lăsaţi să credem, ele existând ca atare şi în natură sau obţinându-se cu uşurinţă prin iniţierea unor fermentaţii naturale.

Știai însă că tot probioticele alungă respirația urât mirositoare, luptă împotriva alergiilor și răcelilor?

Combat respirația urât mirositoare

Respirația urât mirositoare poate avea mai multe cauze: cariile, problemele gingivale, o digestie proastă, bacteria helicobacter pylori vinovată pentru ulcer, cât și alte afecțiuni; însă principala problemă în acest caz o reprezintă bacteriile din cavitatea bucală care se hrănesc cu resturi alimentare și care dau mirosul neplăcut.

Astfel, pe lângă menținerea unei igiene orale adecvate, este recomandat să crești numărul bacteriilor “bune” cu ajutorul probioticelor. În acest mod vei reuși să controlezi numărul de bacterii “rele” din cavitatea bucală. De asemenea, suplimentele de probiotice vor ajuta la prevenirea cariilor la copii și altor infecții orale.

Luptă împotriva alergiilor

Studiile au indicat o legătură între bacteriile “rele” și dezvoltarea alergiilor. Astfel, specialiștii au observat că persoanele care suferă de alergii au un nivel scăzut de bacterii “bune” în flora intestinală.

Probioticele echilibrează nivelul de bacterii și construiesc o barieră de protecție în intestin. Oamenii de știință încearcă să descopere dacă probioticele pot ajuta persoanele cu astm sau alergii, prin oprirea răspunsului inflamator în intestine.

Protejează împotriva răcelilor

Probioticele pot fi de un real ajutor în îmbunătățirea sistemului imunitar. Studiile efectuate pe persoane sănătoase au arătat că dieta bogată în probiotice reduce riscul de răceli sau infecții virale în timpul iernii.

Astfel, medicii te sfătuiesc să te protejezi de răceli cu ajutorul multivitaminelor și a suplimentelor de probiotice, mai ales în perioada iernii.

Unde le poți găsi?

Probioticele pot fi găsite în alimente precum: iaurt, chefir, formule de lapte, ceapă, usturoi, ovăz, leguminoase (fasole, linte), banane, avocado, fragi, afine, anghinare, murături, suplimente nutritive.

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.